? Cultura si traditiile locale
Close

Not a member yet? Register now and get started.

lock and key

Sign in to your account.

Account Login

Forgot your password?

Cultura si traditiile locale

TopReteaua de camine culturale

La Baia de Criş funcţionează încă din secolul al XIX – lea, un camin cultural. În cadrul lui a activat mulţi ani un cor, iar în perioada comunistă au existat mai multe formaţii de amatori.
Mai sunt cămine culturale în satele: Ţebea, Rişca, Baldovin, Rişculiţa, Lunca şi Cărăstău.
În Baia de Criş funcţionează o bibliotecă publică: biblioteca ”Nerva Hodoş”, cu câteva mii de volume.

TopDansurile populare

Cele mai multe elemente de cultura populara sunt aproape identice cu cele ale motilor din Muntii Apuseni, cu care locuitorii Vaii Crisului Alb s-au aflat în contact permanent, de-a lungul veacurilor.

 Dansul popular traditional este asemanator celui din Muntii Apuseni, adeverind înca o data ca nu degeaba Tara Zarandului este numita si „Tara motilor criseni”. Dansul cel mai frecvent este „ţarina” sau „abrudeanca”, dar se mai joaca şi învârtita, jianca si sdruhăita. A prins rădăcini şi căluşerul, adus din alte zone ale Ardealului.

TopNedeile

Sunt serbari câmpenesti, asociate – de regula – cu hramurile bisericilor din satele respective. Nedeia e una din cele mai mari sarbatori ale satului. E ocazia cu care se întorc, pentru câteva zile, acasa cei plecati pe alte meleaguri. Familiile se reîntregesc în jurul mesei de sarbatoare, iar spre seara începe jocul, asemenea horelor de pe vremuri.

TopCiorolita

 Este un obicei unic, care se pastreaza într-un singur catun din satul Tebea. „Ciorolita” este un personaj colectiv care bântuie ulitele satului în noaptea ajunului de Boboteaza (5 spre 6 ianuarie). Tineri mascati parcurg un traseu de aproape zece kilometri, însotiti de aproape întregul sat. Procesiunea începe, însa, numai dupa ce preotul a dus Botezul si în ultima locuinta. Straniul alai se opreste doar la doua case: a preotului si a unei gazde care „omeneste” (le da mâncare si bautura) mastile. Ele personifica toti raii posibili din omenire: betivul, hotul, ucigasul, târfa s.a., iar în arsenalul lor intra orice obiect care poate face zgomot. În noaptea respectiva, pare ca tot satul arde. La toate raspântiile sunt aprinse focuri, în jurul carora danseaza, fac zgomot si scot chiote înfricosatoare mastile si însotitorii lor, ca sa alunge spiritele rele din preajma satului. Drumul se încheie, însa, în fiecare an, în cimitirul de le Tebea, la mormântul lui Avram Iancu. Mastile îsi fac jocul, dupa care toti cei care le însotesc se descopera si se roaga.
Originile obiceiului nu sunt cunoscute. Desi e legat, ca data, de o sarbatoare religioasa, întreaga desfasurare sugereaza un obicei laic si chiar cu note barbare. Unii spun ca a fost adus din Bucovina, de pe lânga Radauti, dupa Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, de catre tineri care fusesera jandarmi în acea zona, sub stapânirea austriaca.

TopTargul de fete de la Gaina

   Este cea mai mare sarbatoare anuala a locuitorilor din Muntii Apuseni si de la poalele acestora. Zeci de mii de oameni se aduna, cu o zi înainte, pe vârful pe care se întâlnesc hotarele a patru judete (Hunedoara, Arad, Alba si Bihor), petrec noaptea în jurul focurilor si asteapta semnalul dat, în zori, de tulnicarese. Dupa disparitia „Craisorului Muntilor” (Avram Iancu), serbarea de pe Muntele Gaina a capatat si o conotatie comemorativa. Din Baia de Cris pâna la Muntele Gaina, prin Bulzesti (18 km), sunt 35 de kilometri.
„Târgul de fete de la Gaina” are loc, în fiecare an, în cea mai apropiata duminica de Sfântul Ilie (20 iulie). Aceasta manifestare etno-culturala a fost mentionata prima oara în documente în 1816. Desfasurarea târgului are loc într-o frumoasa poiana, pe Vârful Gaina, la altitudinea de 1467 m. Acolo se adunau, pe vremuri, locuitorii din diferite vai ale Apusenilor, pentru a schimba produse între ei. Târgul a facut posibila întâlnirea si casatoria tinerilor din zone îndepartate, evitîndu-se astfel încrucisarile dintre rude. Se spune ca fetele veneau cu zestrea încarcata pe cai, iar cununia era oficiata pe loc de catre preoti care veneau acolo în acest scop. Ceremonia era însotita de cântece si jocuri cu „strigaturi”, iar fetele „se luau”, nu se cumparau. Astazi, Târgul de fete de la Gaina s-a transformat într-o mare sarbatoare folclorica, la care îsi dau concursul locuitorii din zona Muntilor Apuseni, din judetele învecinate si chiar din tinuturi mai îndepartate ale tarii. Pregatirile încep cu câteva zile înainte, iar plecarea spre munti se face în jurul orei patru dimineata. Vestitele tulnicarese de la Avram Iancu anunta din tulnice rasaritul soarelui, dupa care urmeaza programul artistic al participantilor, care dureaza pâna spre seara. Pentru turisti, târgul ofera si produse artizanale specifice zonei: tulnice, vase din lemn pirogravate, ceramica de Bihor si Zarand, unelte din lemn, tesaturi populare de casa si produse culinare.
În unele volume vechi apar mai multe variante referitoare la modul cum a luat fiinta aceasta traditie. Frâncu si Candrea sustineau, în cartea lor “Românii din Muntii Apuseni (citata de Atanasie Bran în “Monografia judetului Hunedoara” scrisa în anii 1930) ca serbarea se tinea, în vechime, nu de Sfântul Ilie ci de Sfântul Petru, la sfârsitul lunii iunie. Atunci urcau pe Gaina locuitorii de dincolo de munte, din satul Vidra, care îsi sfinteau oile si se ospatau apoi, împreuna cu preotul. În timp, partea religioasa a disparut, dar a ramas petrecerea, la care au tinut sa ia parte si “Crisenii”, adica locuitorii de pe vaile Crisurilor.
O alta varianta ar fi aceea ca în ziua de Sf. Petru, vidrenii îsi plateau darile pentru pasunatul vitelor pe Gaina, catre proprietarul feudal Holaky din Halmagel si petreceau apoi, de bucurie ca au reusit sa scape de o datorie mare.
Un autor strain, Bergner, sustine ca originea Târgului îsi are radacinile în conditiile socio – geografice specifice Muntilor Apuseni, în care localitatile si chiar gospodariile sunt împrastiate pe versantii muntilor. Contactele sunt rare si dificile, din cauza izolarii si a distantelor mari. Feciorii de însurat au ales, atunci, o zi si un loc, unde sa se întâlneasca cu fetele si sa încerce sa-si gaseasca tovarase de viata.
Doua legende vorbesc despre o vechime mult mai mare a Târgului, care ar fi, de fapt, bucuria victoriei în lupte împotriva unor navalitori. Conform primei legende, motii din Vidra ar fi fost atacati chiar în timpul unei petreceri pe Muntele Gaina, de catre oamenii “împaratiei”. Au învins în lupta si au hotarât sa celebreze victoria în acelasi loc, în fiecare an. A doua legenda vorbeste despre o lupta cu tatarii, pe care au dus-o, de aceasta data, locuitorii din tinutul Crisurilor. Tatarii au fost alungati în munti unde, anuntati din vreme, i-au asteptat motii, care i-au nimicit pe vârful Gaina. De atunci, motii si “crisenii” petrec împreuna aceasta sarbatoare.
Cea mai frumoasa este, însa, fara îndoiala, legenda populara pe care si astazi o mai povestesc batrânii nepotilor, iarna, la gura sobei: “Se spune ca, în vremurile de care nu-si mai aminteste nici un batrân al satelor, pe vârful Muntelui Gaina era o gaina care facea oua de aur. Ouale erau pazite, la rândul lor, de o zâna. Si, cum ea avea suflet bun, fiecare pereche de tineri casatoriti primea în dar câte un ou de aur. Într-o buna zi, însa, trei moti dintr-un sat de la poalele muntelui s-au hotarât sa fure gaina. Cu mare viclesug, îmbracati în haine femeiesti si dându-se nevoiase de prin partea locului, au reusit sa intre în palatal zânei si au furat gaina si un cos cu oua. Au iesit din palat si s-au pierdut în padure. Dar gaina a început sa cotcodaceasca, paznicii au dat alarma din tulnice si o ceata de calareti a pornit dupa rapitori.
Nu i-au gasit dar, în goana lor, hotii au rasturnat cosul cu oua de aur care s-au rostogolit de pe munte pâna Aries. De atunci, în albia râului se gasesc mereu firisoare de aur. Hotii au închis gaina într-o pestera, în muntii din apropiere (se pare, la Rosia Montana – n. red.). De atunci, în maruntaiele muntelui celui nou se gasesc mereu zacaminte de aur.
Zâna cea buna a poruncit sa fie darâmat palatul si a plecat. Fetele si feciorii urca mereu, de atunci, cu speranta pe Muntele Gaina, dar zâna nu a mai aparut niciodata si nu a mai daruit nimanui vreun ou de aur.”
(Sabin si Maria Cioica – Legendele Muntilor Apuseni, Editura UNIREA Alba Iulia).