PERSONALITATI CULTURALE
 

 • IOAN PIPOS

   Este primul prefect (span sau comite suprem, dupa terminologia epocii) român numit de împaratul de la Viena la cârma Tarii Zarandului, în 1861, când capitala comitatului era la Baia de Cris. Era hunedorean de origine, tatal sau fiind protopop al Geoagiului, iar unul din strabunici era din Tebea. A absolvit Dreptul la Cluj si Ingineria miniera la Chemnitz. La numai 26 de ani, a fost ales membru în Comitetul Permanent al adunarii Nationale de la Blaj, unde a semnat o petitie, alaturi de A. T. Laurean, George Baritiu, Axente Sever si Avram Iancu, prin care se cerea desfiintarea iobagiei si înfiintarea de scoli în limba româna. A fost un apropiat al Mitropolitului Andrei Saguna, cu care a colaborat la Sibiu. În timpul Revolutiei de la 1848, a scapat ca prin urechile acului de represaliile generalului Bem, care cucerise orasul si s-a refugiat în Tara Româneasca, de unde a revenit în Transilvania dupa Revolutie.
Prima sa decizie la Baia de Cris a fost instituirea limbii române ca limba oficiala: „Limba româna se declara limba oficiala a comitatului pe baza votului majoritatii, cu respectarea si a limbii maghiare”. A constituit, apoi, administratia comitatului în majoritate din români, adunând în jurul sau juristi reputati: dr. Iosif Hodos, Amos Frâncu (viceprefecti), George Secula, Sigismund Borlea, Teodor Pop, Nicolae Butariu si altii. A arborat, pentru prima oara pe o cladire oficiala, tricolorul românesc.
Cea mai importanta înfaptuire a administratiei alcatuita si condusa de Ioan Pipos a fost înfiintarea gimnaziului românesc de la Brad, dupa o lupta de aproape zece ani cu autoritatile imperiului. Este si unul din motivele care i-au adus schimbarea din functie în 1867, odata cu instaurarea dualismului austro – ungar.
Personalitatea exceptionala a lui Ioan Pipos a fost recunoscuta pâna si de adversarii sai: „Iata un om care si-a jertfit familia pentru neam! Ce barbat integru, ce suflet nobil – pacat ca e valah!” – spunea despre el unul din fruntasii maghiarimii din Zarand.

 • Dr. IOSIF HODOS

   A fost vicecomite al Zarandului si deputat în Parlamentul de la Pesta. A fost unul din cei mai înfocati, activi si eficienti luptatori pentru drepturile românilor din Transilvania. Este întemeietorul unei adevarate „dinastii” de intelectuali de marca: Enea hodos – scriitor, publicist, memorialist, profesor, membru corespondent al Academiei Române, Nerva Hodos – scriitor, publicist, fondator al unei noi stiinte: bibliologia, Alexandru Hodos – scriitor si ziarist sub pseudonimul Ion Gorun, Constanta Hodos (nascuta Talos) – scriitoare si publicista.
Revolutia de al 1848 îl aduce, la numai 19 ani, în primele rânduri, ca viceprefect al lui Avram Iancu. Dupa înfrângerea ei, se refugiaza la Bucuresti, de unde pleaca sa-si continue studiile în Austria si în Italia. Îsi ia doctoratul în Drept în 1854 la Universitatea din Padova, unde studiase împreuna cu Simion Barnutiu si Alexandru Papiu Ilarian. Se casatoreste în 1857 cu Ana Balint, fiica unui alt apropiat al lui Avram Iancu, Simeon Balint.
Se alatura luptatorilor pentru drepturile românilor din Transilvania si este cel mai radical dintre ei. Programul sau cerea pentru toti românii din Imperiu, organizarea „într-un singur corp national pe un singur teritoriu, dreptul la unire, libertate si independenta”. Teritoriul ar fi urmat sa cuprinda „Ardealul, Banatul, Aradul, Bihorul, Satmarul, Maramuresul si Bucovina”. Profeseaza ca avocat la Abrud si este ales de moti sa-i reprezinte în parlamentul de la Pesta.
Vine la Baia de Cris la chemare lui Amos Frâncu. Ca vicecomite, raspunde de tribunalul judetean pe care îl organizeaza în toate componentele sale (notariat, carte funciara etc.) si pe care reuseste sa-l mentina ca instanta româneasca timp de zece ani, pâna când guvernul de la Budapesta îl desfiinteaza, în 1871. Se implica în toate problemele administrative ale comitatului: construirea si întretinerea cailor de comunicatii, organizarea comertului, buna functionare a scolilor, mentinerea ordinii, apararea bunurilor cetatenilor s. a. Continua, în acelasi timp, sa-i reprezinte pe români ca deputat: „Numai Coroana e comuna, în toate celelalte însa si în special în drepturile autonome si legislative, Ardealul e cu totul independent de Ungaria si de celelalte provincii ereditare” – declara el, la 23 februarie 1866, în parlamentul ungar.
În 1870 propune în parlament înfiintarea Teatrului National Român. Propunerea este respinsa, dar Hodos persevereaza si reuseste, împreuna cu Iosif Vulcan, sa puna bazele Societatii pentru Crearea Fondului de Teatru Român (Deva, 4 – 5 octombrie 1870). Este unul din fondatorii Academiei Române si are o activitate stiintifica si publicistica impresionanta.
Pleaca din Baia de Cris în 1876, când Comitatul Zarand este desfiintat. Se stabileate la Sibiu, unde moare în 1880.

 • AMOS FRÂNCU

   Este ardelean din tata-n fiu, nascut la Benic, în judetul Alba, în 1829. Ca si Iosif Hodos, intra în Revolutie la numai 19 ani, fiind tribun în oastea lui Avram Iancu. Lupta efectiv, în fruntea detasamentului sau, la Valea Dosului si la Gura Ampoitei. Dupa Revolutie, studiaza Dreptul la Sibiu. Se alatura celorlalti fruntasi ardeleni: Mitropolitul Ioan Sulutiu, Axente Sever, Simion Balint, Isif Hodos în lupta pentru afirmarea românilor din comitatul Alba de Jos, unde comitele Pogany Gyorgy era unul din cei mai îndârjiti sustinatori ai unirii Transilvaniei cu Ungaria.
Vine la Baia de Cris în 1861, când se constituie administratia româneasca a comitatului, în frunte cu Ioan Pipos. Este, pe rând, protonotar (secretar sef) si apoi vicecomite al Prefecturii. De stradaniile lui sunt legate „Proiectul pentru organizarea scolilor comunale greco – ortodoxe din comitatul Zarand, crearea fondului gimnazial pentru înfiintarea Gimnaziului românesc de la Brad si construirea, în 1872, a Spitalului din Baia de Cris. Dupa 1872, este numit judecator la Tribunalul Zarand (care fusese mutat din Baia de Cris), iar apoi este mutat de autoritati la tribunalul din Miskolt (Ungaria), oras în care se stinge la 27 aprilie 1891.

 • SIGISMUND BORLEA

   Este una din personalitatile proeminente ale vietii social – politice ardelene de dupa Revolutia de la 1848. S-a nascut la Siria, lânga Arad, dar avea numeroase rude pe Valea Crisului, inclusiv la Baia de Cris. Era var, dupaa mama, cu scriitorul Ioan Slavici. A studiat teologia la Arad si filozofia la Pojon, în Ungaria. Acolo se afla când a izbucnit Revolutia condusa de Kossuth, a carui propaganda despre libertate, egalitate, fraternitate l-a cucerit. S-a alaturat revolutionarului maghiar si a ajuns chiar deputat în Dieta de la Debretin. Face si el parte din prima administratie româneasca a Zarandului, întemeiata în 1861 la Baia de Cris. Este „protonotar comitatens” (prim notar al judetului). De numele lui se leaga organizarea si apararea administratiei românesti a Zarandului si un adevarat program de emancipare social – culturala a românilor, de la înfiintarea „Astrei” si a Societatii pentru Crearea Fondului de Teatru Român, organizatii de credit bancar, crearea si sustinerea gimnaziului din Brad si a altor unitati de învatamânt românesc si pâna la lupta politica dusa în parlamentul de la Pesta.
A fost ales deputat de Halmagiu în patru legislaturi succesive, din 1865 pâna în 1878. A ramas la Baia de Cris pâna la sfârsitul vietii. A murit în 1883 si a fost înmormântat în cimitirul de la Tebea, aproape de Avram Iancu.

 • ENEA HODOS

   Este cel mai mare dintre fiii Dr. Iosif Hodos, vicecomite al Zarandului, la Baia de Cris, între 1861 si 1876. A facut parte din prima promotie de absolventi ai Gimnaziului Greco – Ortodox de la Brad, înfiintat, printre altii, si de tatal sau. Si-a facut studiile universitare la Viena, unde a facut parte din celebra Societate Academica Social – Literara „România juna”. Prin intermediul ei a luat contact si a aderat deplin la ideile junimistilor.
Dupa studii, a ramas în Ardeal. A fost: profesor, publicist, scriitor, folclorist, memorialist, autor de manuale didactice. În anul 1886 a fost numit „învatator ordinar” la Scoala Civila de fete întemeiata de ASTRA la Sibiu. A predat, apoi, limba si literatura româna la Institutul Teologic – Pedagogic Român Greco – Ortodox din Caransebes, perioada în care a redactat un manual de istoria literaturii române. A publicat foarte multe manuale, volume de memorialistica si chiar unul de „Schite umoristice” (Caransebes, 1897). Domeniul în care s-a afirmat stralucit a fost, însa, cel al folcloristicii. Drept recunoastere a meritelor sale stiintifice, a fost ales, în 1904, membru corespondent al Academiei Române.

 • NERVA HODOS

   Este al doilea fiu al Dr. Iosif Hodos, nepot dupa mama al preotului Simeon Balint, luptator si apropiat al lui Avram Iancu. A plecat de tânar la Bucuresti, care era, an acea vreme, Mecca românilor. A crescut si a fost educat împreuna cu fiii doctorului Davilla, în buna traditie a boierilor Golesti.Întreaga viata a fost bibliotecar la Biblioteca Academiei. A fost pasionat de studierea cartilor vechi si a avut o contributie esentiala la sistematizarea evidentei periodicelor românesti. I se datoreaza tiparirea unor texte ale diaconului Coresi si a lucrarii lui Dinicu golescu „Însemnare a calatoriei mele...”. A înzestrat Biblioteca Academiei cu manuscrisele si corespondenta lui Al. Papiu Ilarian si a scris el însusi studii despre Revolutia de la 1848. Cel mai apropiat prieten i-a fost marele istoric Nicolae Iorga.

 • ION GORUN (ALEXANDRU HODOS)

   S-a nascut în 1863, la Baia de Cris, unde tatal sau, Dr. Iosif Hodos, era vicecomite al Zarandului. A urmat studiile liceale la Brasov si la Sibiu si, dupa o experienta de doi ani la medicina, abandoneaza si urmeaza Facultatea de Litere. În 1894 trece în România, ampreuna cu sotia sa, Constanta Hodos, de asemenea scriitoare. Câstiga un „concurs de gazetarie” la revista „Vieata”, redactata de Alexandru Vlahuta si de Alecu Urechia si devine secretar de redactie.Îl va urma, ulterior, pe Vlahuta si la „Samanatorul”, curent literar care îi marcheaza si ai defineste opera. Publica în numeroase reviste, dar si peste zece volume de poezie si proza. A fost primul care a tradus „Spre pacea eterna” de Immanuel Kant si „Faust” de Goethe.

 • Dr. PAVEL OPRISA

S-a nascut în satul Tebea, comuna Baia de Cris.
A fost profesor si, pentru patru ani, director al Liceului „Avram Iancu” din Brad timp de 37 de ani (1890 – 1927). A predat limba româna, istoria si latina.
A absolvit liceul la Timisoara. A absolvit în 1890 Institutul Teologic – Pedagogic din Sibiu, iar în 1892 si-a luat doctoratul în filozofie la Universitatea din Budapesta. La Sibiu l-a cunoscut si s-a împrietenit cu Ioan Slavici, iar la Budapesta a fost coleg cu Miron Cristea, viitorul patriarh, prim – ministru si regent al României.
Dr. Pavel Oprisa este ilustrarea perfecta a profesorului daruit catedrei, a directorului care se identifica cu scoala pe care o conduce.