Scurt istoric

Baia de Cris are o vechime milenara. O atesta descoperirile arheologice facute pe teritoriul comunei, dar si înscrisurile vechi de aproape opt sute de ani. Istoria Baii de Cris e strâns legata de cea a tinutului în care se afla, asa – numita „Tara a Zarandului”, voievodat românesc înca din secolul al treisprezecelea, iar mai apoi comitat, conform organizarii administrative a Imperiului Habsburgic.
Baia de Cris a fost de mai multe ori, de-a lungul secolelor, capitala a acestor unitati administrative.

Repere istorice

Surse arheologice atesta existenta Baii de Cris înca de la sfârsitul secolului al X–lea, dar unele documente afirma ca pe teritoriul ei exista o „baie” de spalat aurul înca de pe vremea romanilor. Se poate presupune, asadar, ca asezarea a fost întemeiata de cei care exploatau minele de aur („baiesii”) de pe vaile Tebea si Caraciului.

În 1195, la Baia de Cris, Ladislau Iulius Nicolaus a fost numit primul Prefect al Judetului Zarand.Cele mai vechi documente scrise, cunoscute pâna în prezent, descriu ca organizarea si administrarea comitatului Zãrand existã din veacul al XIII-lea, odatã cu începuturile de organizare feudala a Transilvaniei. La venirea ungurilor în Transilvania (secolul al XI-lea), ei au gãsit aici organizatii prestatale ale românilor. În Muntii Apuseni erau voievodate românesti libere, în cadrul carora au aparut, în secolul al XIII-lea, osti românesti separate de cele ungare. Românii transilvaneni au participat la luptele împotriva bulgarilor. Ei sunt amintiti, de asemenea si în luptele de la Kreussenbrun, în anul 1260, împotriva lui Otocar al II-lea, regele Boemiei. În partea vestica a Transilvaniei, obstile române, cnezatele si voievodatele s-au bucurat de autonomie pâna în secolele XIV-XV.

• Voievozii din Zãrand apar în documente pe la mijlocul secolului al XIV-lea. Primul voievod al Hãlmagiului amintit documentar este “BYBARCH Woevoda olahorum de Halmd” (Bibart, voievodul valahilor din Hãlmagi). El este pomenit în anul 1359 într-un document emis la Alba Iulia de regele Ludovic al Ungariei, într-un proces cu sotia unui orãsan din Zlatna. Într-un hrisov redactat în 1415 se spune ca, între 1404 si 1415 tinutul a fost condos de voievodul roman Bolca din Baia de Cris si de fiii acestuia.
Pentru o lunga perioada, istoria Baii de Cris se confunda cu cea a Voievodatului Halmagiului, din care facea parte si a carui capitala a devenit în secolul al XVI – lea.

Voievodatul din Hãlmagiu a ajuns la cea mai înaltã ascensiune în anul 1451. În anul 1441 el este amintit ca apartinând cetãtii Siria, pe care Gheorghe Brancovici o dãruieste, în anul 1444, lui Ioan de Hunedoara, ca rãsplatã si recunostintã pentru faptele sale de arme în campania de eliberare a Serbiei si Albaniei de sub jugul turcesc. Despre voievodul Moga de la Hãlmagiu se mai stie cã a fost solicitat, în anul 1445, de catre comitetele Aradului, Ladislau Marath, ca împreunã cu Ladislau Bîlea, Stefan de Birtin, Ioan de Brad si Serban si Ioan de Ribita, sã aplaneze un litigiu între Symion, monetarul trezoreriei din Sibiu si iobagii din Baia de Cris, iar în anul urmãtor sã nu îl împiedice pe acelasi monetar sa caute aur în apa Crisului Alb. Voievodul Moga a devenit “primus inter pares” în anul 1445, iar apoi “nobilis vir” si a dobândit competenta exploatãrii aurului la Baia de Cris. În anul 1448, el a participat, în fruntea unei armate de pe Valea Crisului Alb, la lupta de la Kosovopolie. A luptat împreuna cu fiii sãi Sandrin si Mihail. Ca urmare, atât voievodul Moga cât si fiii sãi au fost confirmati în drepturile lor de cãtre Ioan de Hunedoara, prin diploma semnatã în Timisoara la 10 aprilie 1451. Ei stapâneau 120 sate, începând de lângã Gurahont si pânã la Bãita (azi în judetul Hunedoara), adicã voievodatele Cãpâlna, Hãlmagiu si Bãita. A fost o perioada înfloritoare pentru Baia de Cris, care în 1519 a fost declarat Oras Liber Regesc, printr-un decret al regelui Ludovic al II – lea. Peste atributiile voievozilor locali stãtea autoritatea comitatului. Pânã la lupta de la Mohaci (1526), comitatul Zãrand apartinea Ungariei si cuprindea teritoriul de la stânca Vulcanului (lângã Abrud) pe tot cursul Crisului Alb, învecinându-se cu comitatele: Bihor, Bekes, Cenad, Arad si Hunedoara.

Dupã ocuparea Ungariei de cãtre turci, în urma dezastrului de la Mohaci, comitatul Zãrand a fost alipit Transilvaniei, în urma pãcii de la Oradea (1538). În 1566 turcii au ocupat cetatea Ineului. Partea de câmpie a comitatului a ramas sub stapânirea lor pânã în anul 1696, iar partea muntoasã, de la Gurahont si pânã la izvoarele Crisului Alb, a continuat sã fie sub jurisdictia Voievodatului Transilvaniei, cu numele de Comitat al Zãrandului si cu capitala la Baia de Cris. Comitatul cuprindea numai districtele Hãlmagiu si Brad. A urmat apoi o epocã de mare nesigurantã pentru satele neocupate de turci, deoarece acestia fãceau dese incursiuni si jafuri pe valea Crisului Alb, pânã în anul 1595 când turcii din pasalâcul Ineului, aflând de înfrângerea lui Sinan Pasa la Cãlugãneri de cãtre Mihai Viteazul, au intrat în panicã si au parasit Ineul si celelalte cetati ale comitatului. La rândul lor, tãtarii au întreprins, în anul 1599, o expeditie pe valea Crisului Alb pânã la Baia de Cris, jefuind si arzând satele. Cinci ani mai târziu, dupa ce turcii pusesera din nou stãpânire pe valea Crisului Alb, cete de mercenari sârbi si haiduci au pradat satele si au asediat castelul din Hãlmagiu, cerând bani si alimente. În 1605 s-a abatut o altã nenorocire asupra acestor locuri: Pasa din Timisoara a pustiit valea Crisului Alb, pânã la Baia de Cris.

În anul 1687 Transilvania a ajuns sub stãpânirea regelui Ungariei. În urma întelegerii dintre acesta si voievodul Transilvaniei, partea muntoasã a comitatului Zãrand a rãmas alipitã Transilvaniei din punct de vedere administrativ, dar platind dãrile Ungariei.
În 1784, din dispozitia împãratului habsburgic Iosif al II-lea, comitatul Zãrand a fost desfiintat si înglobat comitatului Hunedoarei, dar a fost reînfiintat sase ani mai târziu, din necesitatea de a se supraveghea mai de aproape iobagii si de a preîntâmpina orice încercare de rãscoalã a acestora.
În prima jumatate a secolului al XIX – lea, Baia de Cris avea statut de oras, ca si Halmagiu si era capitala comitatului, care mai cuprindea 102 comune. Aici, la “Casa comitatului Zarand”, în 17 septembrie 1844, s-au opus vehement, cu sabiile scoase din teaca, deputatii locali, executarii unei pedepse (plata a 800 florini din aur) ordonata de regalitatea Ungariei pentru ca un an mai devreme comitatul refuzase sa-si trimita reprezentantii la Dieta tinuta la Bratislava. În anul urmator, comitatul a fost alipit Ungariei. În1854, în epoca absolutismului austriac, cele douã preturi, una la Hãlmagiu si alta la Baia de Cris, din fostul comitat, apartineau de prefectura din Orãstie. Pentru putin timp însa, pentru ca în 1861, dupa abolirea absolutismului, comitatul Zãrand se reînfiinteazã. Baia de Cris redevine capitala de comitat, dar numai pentru 15 ani. În 1876, acesta este desfiintat, plasa Hãlmagiului fiind alipitã comitatului Arad, iar cea a Bãii de Cris comitatului Hunedoara.
Baia de Cris a fost una din localitatile care au jucat un rol important în cele doua miscari revolutionare din secolele XVIII si XIX: rascoala condusa de Horia, Closca si Crisan si Revolutia de la 1848, condusa în Transilvania de Avram Iancu.

Sigiliul localității Baia de Criș
Sigiliul localității Baia de Criș
Cladirea fostei Prefecturi de Zarand
Cladirea fostei Prefecturi de Zarand
sigiliul localității Țebea
sigiliul localității Țebea